Orban, despre scandalul Transalpina: ”Politicienii încearcă să-și bage coada peste tot, dar uneori li se mai taie”/ VIDEO

0
109

Fostul ministru al Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat, azi, la Târgu Jiu, că politicienii nu ar trebui să intervină în problema închederii și deschiderii Transalpinei, în care decizia trebuie să aparțină specialiștilor. În ultimii ani, liderii politici au încercat să-și aroge meritul redeschiderii mai devreme a drumului de munte. Anul trecut, șefii PNL Gorj au anunțat deschiderea circulației, însă comisia care a inspectat zona a decis că nu sunt îndeplinite condițiile de siguranță și drumul a rămas închis. Liberalii i-au acuzat atunci pe PSD-iști, că au intervenit la instituțiile centrale, ca să-i saboteze. În acest an, drumarii au început deszăpezirea, pentru a redeschide drumul înainte de minivacanța de 1 mai și Paște, dar a rămas blocată, explicația fiind că a nins din nou și utilajele au fost oprite. În a doua zi de Paște, depuutatul USR, Radu Miruță, a făcut un filmuleț pe Transalpina, acuzând că șoseaua este ținută închisă circulației, deși nu mai este zăpadă și asta din cauza disputelor dintre PSD și PNL.

Fostul ministru al Transporturilor, Ludovic Orban a confirmat, la o conferință de presă susținută la Târgu Jiu, că există ingerințe ale politicienilor. ”Politicienii încearcă să-și bage coada peste tot, dar uneori li se mai taie”, a spus Ludovic Orban. Conferința de presă, aici:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here