Un hoț a fost prins de polițiștii din Târgu Jiu, după ce a adormit în autoturismul pe care îl spărsese, ca să fure. Scena comică s-a petrecut miercuri dimineața. O femeie a sunat la 112 și a anunțat că a observat un bărbat care încerca să deschidă portierele mai multor mașini, parcare pe o stradă din municipiu. Patrula de ordine publică ajunsă în zonă l-a găsit pe bărbatul de 29 de ani, dormind într-una din mașinile pe care reușise să le deschidă. În interiorul autoturismului se vedeau urme de răvășire, semn că individul căutase bunuri de valoare. Scotocitul l-a epuizat și l-a tras la somn. ”În dimineața de 22 aprilie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de o localnică, cu privire la faptul că în timp ce se deplasa pe strada Nicolae Bălcescu, a observat o persoană de sex masculin, care încerca să deschidă portierele autoturismelor. La fața locului s-a deplasat o patrulă de ordine publică din cadrul Biroului Ordine Publică, care în urma verificărilor efectuate în zonă au identificat un tânăr de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu, care corespundea descrierii, fiind bănuit de săvârșirea faptei. Polițiștii l-au găsit pe acesta adormit într-unul dintre autoturismele pe care le deschisese, cu intenția de a sustrage bunuri, care era închis, dar neasigurat”, arată un comunicat transmis de Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Gorj.
Mai mult decât atât, polițiștii au constatat că bărbatul purta o brățară electronică de monitorizare, fiind deja sub control judiciar într-un alt dosar de furt calificat din autoturisme. Pe numele acestuia a fost întocmit un nou dosar penal pentru tentativă de furt și a fost reținut pentru 24 de ore.

















