Ipocrizie. Senatorul Iordache și-a băgat firma la o lucrarea cu statul, acuzând întârzieri. DRDP îl contrazice: „Lucrările chiar sunt avansate”

0
1120

Senatorul Ion Iordache și-a băgat firma de casă într-o lucrare finanțată din bani publici, după care s-a pozat pe șantier, anunțând că a deblocat investiția, despre care autoritățile spun că este „în grafic”.

Societatea Ydail a subcontractat etapa de asfaltare, ultima din proiectul de extindere și reabilitare a drumului național 66, din zona mănăstirii Lainici. Lucrarea, ce constă în extinderea parcării, reamenajarea șoselei și construirea unui pod peste râul Jiu, a fost obținută de o asociere de firme, în urma unei licitații organizate în septembrie 2020. Contractul de aproape 20 milioane lei, fără TVA, a fost adjudecat de S.C. FREYROM S.A. și PROCONS GROUP S.R.L.. Constructorii au detonat o parte din peretele de stână și l-au consolidat apoi, pentru a lărgi drumul și a amenaja o parcare, lângă mănăstire. Valoarea inițială a contractului, de 19.872.901,81 lei fără TVA, a fost majorată, fiind invocată mărirea prețurilor materialelor de construcții.

DRDP: „Lucrările chiar sunt avansate față de grafic”

Autoritățile județene și reprezentanții Companiei Naționale de Drumuri au anunțat, constant, în ultimele luni, că lucrarea este în grafic. „Lucrările chiar sunt avansate față de grafic. Știm că a fost o zonă cu disconfort pentru participanții la trafic. Dar o astfel de lucrare nu se poate face fără decopertarea asfaltului vechi și intervenția la stratul suport al drumului”, spunea Cristi Tudor, reprezentant al DRDP Craiova, citat de presa locală. Și prefectul de Gorj, care a făcut mai multe deplasări pe șantier, a declarat că lucrările în zona Lainici se apropie de final și mai este nevoie doar de turnarea covorului de asfalt.

Aici a intervenit autoproclamatul salvator Ion Iordache, care anunța, printr-o postare pe pagina de socializare, că a intermediat discuții între constructor și o firmă locală, care să asigure asfaltul. Societatea locală este Ydail, înființată și condusă de Ion Iordache, până în momentul în care s-a făcut primar și ANI a început să verifice contractele firmei cu primăria pe care o conducea, declarându-l incompatibil. „Văzând că lucrările de la Mănăstirea Lainici trenează de foarte mult timp, am decis să mă implic și să așez la aceeași masă antreprenorul general și o firmă din Gorj dispusă să finalizeze investiția”, a fost anunțul, prin care Iordache „coafa” intrarea societății de al Turceni, în afacerea pe bani publici.

Șeful Secției de Drumuri de la Târgu Jiu, Bogdan Chelaru, care este responsabilul de lucrare din partea beneficiarului, nu a combătut fake-newsul, care afectează imaginea instituției și nici nu a explicat „lobby-ul” făcut de senatorul Iordache, pentru firma pe care a patronat-o. Chelaru a făcut parte din aparatul de propagandă electorală a lui Ion Iordache, fiind angrenat în aparatul care distribuia masiv mesajele politice ale actualului senator.

Șeful de la Drumuri ar trebui să explice dacă a contribuit la lobby-ul în favoarea societății Ydail, din Turceni și dacă au fost contactate și alte firme din Gorj și Hunedoara, care puteau asigura asfaltul pentru constructor.

Despre Ion Iordache, presafarastapani.ro a mai scris aici și aici.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here