Cum salvează senatorul-baron Iordache, Complexul Oltenia. Și-a făcut firme concurente CEO, de producere a energiei, asociat cu magnatul petrolului, Comănescu

1
18526

Senatorul PNL Ion Iordache, baron local în Gorj, care în campania electorală era plimbat prin carierele Complexului Oltenia, unde promitea minerilor salvarea companiei, și-a creat două firme cu obiect de activitate “producerea energiei electrice”. Afaceristul cu un imperiu, creat în câțiva ani în zona Termocentralei Turceni, este asociat, în cele două societăți noi, ce ar deveni concurente pentru Complexul Oltenia, cu magnatul Gabriel Comănescu (proprietarul unor platforme petroliere și al unei flote navale, în Marea Neagră), cu generalul Ioan Sîrbu (fost director al Spitalului Militar Central), cu Remus Vulpescu (administratorul special care a cerut insolvența Hidroelectrica), cu fiul controversatului PSD-ist Iulian Iancu și alți băieți descurcăreți.

Baronul local PNL, Ion Iordache, îmbogățit din contracte cu statul și ajuns recent senator (despre care am arătat aici), a mirosit milioanele de euro, fonduri europene, alocate României, pentru dezvoltarea de capacități care să producă energie „curată”.

În campania electorală, afaceristul vopsit liberal peste noapte și pus în fruntea listei pentru Senat a PNL Gorj, după ce abandonase ALDE (care picase la vot) și făcuse o haltă la PSD, s-a folosit de problemele Complexului Oltenia, promițând salvarea companiei, prin investiții din banii ce urmează a veni de la Uniunea Europeană, pentru care producătorul de energie trebuie să închidă o parte din capacitățile de producere a energiei pe bază de cărbune și să le înlocuiască cu unele pe bază de gaze sau regenerabile, în speță fotovoltaice. Șefii din CEO l-au plimbat pe Ion Iordache, ca pe Mesia, prin carierele companiei, unde strângeau minerii să-i asculte propaganda electorală. Candidatul le-a promis ortacilor „marea cu sarea”, dându-le asigurări că se va bate pentru ei și pentru ca CEO să nu piară. Ce nu le-a spus politicianul care tânjea la scaunul de senator este că se asociase deja, de câteva luni, cu alți șase băieți deștepți, cu care înființase două firme, ce au ca obiect de activitate „producerea energiei electrice”.

Ambele societăți au sediul în Turceni, nu departe de termocentrala Complexului Oltenia, unde Iordache deține un adevărat imperiu, ce se întinde pe aproximativ 1.000 hectare de teren.

 

Una dintre firme, SC Energie Oltenia, a fost înființată în 7 septembrie 2020 și are cinci acționari, respectiv Ion Iordache, Dumitru Remus Vulpescu, Ioan Sîrbu, Mihai-Ionuț Pop, Constantin Tomescu, fiecare cu câte 20% din părțile sociale.

În cea de a doua firmă, SC Energy Transition, înregistrată în data de 26 august 2020, sunt tot cinci asociați, însă cel mai mare pachet de părți sociale le deține Ioan Sîrbu (38%), Ion Iordache, Gabriel Valentin Comănescu și Mihai-Ionuț Pop au câte 18%, iar Ștefan Doru Șandru are 10%.

Firmele lui Iordache pot primi gratuit certificate verzi de la statul român, pe care să le vândă CEO

Afacerea pusă la cale de Ion Iordache și asociații este una profitabilă și făcută cu 100% bani europeni, adică fără costuri din partea „investitorului”, dacă va produce energie exclusiv în sistem fotovoltaic. Uniunea Europeană asigură finanțări nerambursabile pentru domeniul energiei, iar în cazul fotovoltaicelor, costurile amenajării unui parc este acoperit integral din bani europeni. Mai mult, producătorii de energie verde beneficiază și de subvenții în certificate verzi, pe care le primesc din partea statului român. Respectivele certificate pot fi vândute producătorilor considerați poluatori, cum este și Complexul Energetic Oltenia. Certificatele verzi, pe care le primesc firmele ce creează parcuri fotovoltaice, sunt calculate la cantitatea de energie produsă. La o suprafață de 500 ha amenajate cu panouri solare, se produc, în medie, 400 MW. Însă, cea mai costisitoare operație este conectarea la sistemul energetic național. Stația de injecție în sistem a costat, de exemplu, în cazul parcului eolian de la Cogealac, jumătate din costurile investiției. Termocentrala Turceni, conectată deja la sistemul național, poate scuti un investitor din zonă, de o cheltuială destul de mare, putându-l ajuta la vărsarea în sistem a energiei produse.

Cine sunt băieții deștepți, care s-au asociat cu baronul de Turceni, în cele două societăți ce ar trebui să producă energie, lângă Termocentrala Turceni? Vi-i prezentăm în continuare.

Magnatul petrolului, cu offshore-uri în Malta și Insulele Virgine

Unul dintre asociații în firma Energy Transition, cu sediul în Turceni, Gabriel Comănescu, deținătorul unei averi considerabile, ce l-a plasat în Top Forbes, la categoria “miliardari români” este un magnat care deține mai multe platforme petroliere în Marea Neagră și o flotă navală. Comănescu și-a început afacerile cu petrol în 1999, când a achizitionat de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), două companii de foraj, Foserco SA și Aquafort. Doi ani mai târziu, în 2001, câștiga licitația pentru Uzina 1 Mai din Ploiesti, devenită Upetrom – 1 Mai, iar în 2003 înființa Grup Servicii Petroliere, în Constanța. Potrivit Forbes, Comănescu a preluat, în 2006, platformele maritime ale Petrom (Atlas, Fortuna, Jupiter, Orizont, Prometeu şi Saturn), în cadrul unei tranzacţii estimate la 100 de milioane de euro.

Gabriel Comănescu a atras atenția mass media, dar și a instituțiilor de control, după ce a transferat platformele, în Malta.

Ani de-a rândul, angajații companiei din Constanța au acuzat abuzuri și au protestat în mod repetat, pentru că nu și-au primit banii, deși offshore-urile patronului Comănescu făceau profituri uriașe în paradisurile fiscale în care a dus parte din utilaje. Chiar în luna decembrie a anului trecut, sindicaliștii la nivel de ramură au pichetat sediile OMV Petrom și GSP Holding, cerând achitarea restanțelor salariale ale muncitorilor transferați de la OMV Petrom, la GSP, în urma unui contract de cesiune de lucrări. Tot în decembrie 2020, economica.net anunța că magnatul Comănescu a cumpărat, prin GSP Offshore, prima platformă marină de mare adâncime, de la cea mai mare companie în domeniu, Transoceanic, pentru 10 milioane de dolari.

Trustul de construcții petroliere a fost temă electorală în campania prezidențială din 2009, folosit de președintele Traian Băsescu. Atunci, GSP ajunsese subcontractor al Gazprom, pentru care a instalat magistrala de gaz, pentru alimentarea zonei Soci, în care urma să se desfășoare jocurile olimpice din Rusia. Presa internațională a scris că lucrările au fost supraevaluate, iar parte din sumele cheltuite au ajuns în conturile prietenilor lui Vladimir Putin. The New Yorker, citat de RiseProject, scria că prețul cu care a fost construită magistrala instalată de GSP, de 1 miliard de euro, a fost umflat de cel puțin trei ori. Conductele folosite, scrie aceeași sursă, au costat 600 milioane euro și au fost achiziționate de firmele lui Arkady Rotenberg, prieten al lui Putin.

Comănescu a creat recent o nouă firmă, în cadrul holdingului GSP, care se numește GSP Power și va activa în domeniul energiei. Noua societate este condusă de Carmen Neagu, care a făcut parte din conducerea Transelectrica și General Electric.

În septembrie 2020, Romgaz anunță că va contrui, în parteneriat cu GSP Power, o nouă centrală la Halânga, în județul Mehedinți, chiar pe terenul actualului CET. Centrala ar folosi gaze și panouri fotovoltaice.

Gabriel Comănescu are afaceri și în zona de retail, fiind proprietarul hotelului de cinci stele Vega, din Mamaia. Firma Vega Turism înregistra, în urmă cu un an, o cifră de afaceri de 4.210.969 euro.

Firmele de casă și pepiniera SRI

Numele magnatului petrolului a fost legat, de presa locală și centrală, de SRI. Compania lui Comănescu, GSP, apărea, în urmă cu trei ani, pe o listă cu firmele protejate de SRI, publicată de colonerul (r) Daniel Dragomir. Despre legături între Gabriel Comănescu și SRI a relatat și jurnalista Sorina Matei, care a descoperit, după angajarea în serviciul de informații a unei angajate a firmei SC AMICOM Consulting& Strategy, apropiată magnatului, că fosta angajată ar fi continuat colaborarea cu societatea privată. Potrivit sorinamatei.ro, domeniul online al firmei conținea aceeași referință cu a domeniului deținut de Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al SRI. Adresa de contact comună pentru cele două era a firmei omului care se ocupa cu strategiile de comunicare ale Grupului Servicii Petroliere a lui Comănescu.

Generalul stomatolog, de la politică, la afaceri

Un alt asociat în firmele nou înființate la Turceni, cu obiect de activitate „producția de energie electrică” este Ioan Sîrbu, generalul cu lipici la toate guvernele. Medic stomatolog, acesta este originar din comuna Plopșoru, învecinată cu localitatea Turceni, în care se află sediul social al noilor firme. Candidat pe listale Pro România, în septembrie 2020, la Primăria București, Sîrbu este fost director al Spitalului Militar Central, unde a fost pus fără concurs, în 2004, de PSD-istul Ioan Mircea Pașcu.

În 2009, ministrul PDL al Apărării, Mihai Stănișoară (PDL), l-a avansat șef la Direcția Medicală a Armatei, prin ordin de ministru. În 2010, era luat consilier al ministrului Gabriel Oprea (UNPR), iar în 2011, a ajuns consilier în Ministerul Educaţiei. În 2012, generalul a fost acuzat că a plagiat cursul de implantologie, el fiind medic stomatolog. Ioan Sîrbu a candidat pe listele PNL Argeș, la Parlament, în 2016. În 2013, evz.ro scria că fiul lui Ioan Sîrbu a fost angajat fără concurs, de ministrul Apărării la acea vreme, Corneliu Dobrițoiu (PNL), în Clinica de Implantologie, în care generalul ocupa un post de șef.

Evenimentul Zilei scria că soția generalului, Manuela Sîrbu, are o relație strânsă cu Alina Gorghiu, cu care a scos împreună o carte de mediere.

Ioan Sîrbu s-a aflat și în atenția procurorilor DNA, după ce a achiziționat aparatură de reconstrucție dentară, în valoare de 200.000 de euro, ce nu a fost folosită de medicii militari.

Sârbu și Ion Iordache au o relație mai veche, cei doi trăgând sforile, anul trecut, pentru ca afaceristul din Turceni să preia organizația de la Gorj a Pro România. Iordache a făcut mai multe drumuri la capitală, în perioada în care Sîrbu se „încălzea” pentru Primăria sectorului 6. Strategia nu a funcționat, iar Ion Iordache a început tatonările la PNL.

Avocatul cu lipici la posturi bine plătite în societăți de stat

Un alt personaj intrat în acționariatul SC Energie Oltenia, cu sediul în Turceni, este celebrul Remus Vulpescu. Acesta a fost în consiliile de administrație sau de supraveghere de la Nuclearelectrica, Transelectrica, Transgaz, Cupru Min Abrud.

Din calitatea de administrator special al Hidroelectrica, Vulpescu a cerut intrarea în insolvență a producătorului de energie. Remus Vulpescu a fost șef al Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI), director de cabinet al vicepremierului Daniel Chitoiu, reprezentant al Ministerului Finanțelor în AGA Transgaz Medias (TGN), dar a fost și membru în Consiliul de Administrație al Rompetrol Rafinare, controlată de grupul Rompetrol, deținut de KazMunaiGaz din Kazahstan.

Copilul lui Iancu vrea altă jucărie: energie

Horațiu Iancu este fiul controversatului secretar de stat în Ministerul Economiei (2000-2004) și fost președinte al Comisiei pentru industrii și servicii a Camerei Deputaților, Iulian Iancu (PSD), funcție în care a stat 14 ani.

Pesedistul (foto) a fost asociat, în urma publicării unor telegrame diplomatice de Wikileaks, cu compania rusă Gazprom, fiind catalogat “owned by Gazprom”.

Juniorul este partener de afaceri, în alte societăți, cu Mihai Ionuț Pop, la una dintre firme, MAAHS Digital SRL, fiind angajată chiar soția lui Iulian Iancu. Firma își ajută clienții să-și netezească imaginea în mediul online, cum este cazul candidaților la alegeri. „MAAHS Digital dispune de echipamentele și sistemele necesare pentru crearea unei reputații pozitive și pentru influențarea percepției din mediul online”, se arată în prezentarea de pe site-ul firmei.

Societatea deținută de cei doi este asociată într-o altă firmă, înființată în august 2020, Hydrogenix Energy Development SRL, care are în acționariat și firma D Craig Investment, ce deține casele de pariuri Superbet. Un alt asociat este Cristina Marinescu, director executiv al SC Amicom Consulting&Strategy SRL. Noua firmă, al cărei administrator este Horațiu Iancu, are ca obiect țintă “consultanță în domeniul producerii de energie utilizând surse regenerabile, în special hydrogen”, conform profit.ro, care citează unul dintre reprezentanții societății. Afacerea nu este una care să producă energie electrică, ci doar să absoarbă fonduri europene. În prezent, nu există capacități prin hidrogenul să poată fi transportat.

Viceprimarul detronat își mai pune o firmă la colecție

Constantin Tomescu a fost viceprimarul PSD al Primăriei Sectorului 6 al capitalei, până în luna septembrie, iar în prezent este consilier.

Fostul edil este asociat în șase firme, cu diverse obiecte de activitate, de la proiecția de filme cinematografice, lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat, fabrică de mobilă pentru birouri și magazine. Tomescu este președinte al Asociației Academia de Facility Management.

Declarația de avere a consilierului PSD este impresionantă. El deține 15 terenuri, un apartament și patru case, dintre care două de vacanță, are 12 conturi și depozite bancare și a declarat că a împrumutat 11 persoane sau firme, cu 2.245.000 de lei. Tomescu are trei autoturisme și două ambarcațiuni.

Administratorul de carton, pus la masa greilor

Într-una din cele două firme nou înființate, pentru a produce energie, este și Ștefan Doru Șandru, administratorul în acte al firmei Ydail Construct, controlată de Ion Iordache. Societatea, care a avut contracte cu Complexul Oltenia, iar de câțiva ani a pus mâna pe contractul de zeci de milioane de euro, pentru întreținerea drumurilor județene, este abonată la banii publici.

Societatea privată ce câștigă miliarde este, de departe, cea mai „norocoasă”, obținând contracte pe bandă rulantă. Administratorul Șandru a fost reținut, în urmă cu cinci ani, în “Lotul Ydail”, alături de șapte primari, acuzat că le-a dat șpăgi edililor, ca să acorde firmei lucrări din bani publici, în localitățile pe care le administrau. Întregul lot a scăpat de acuzații, după ce interceptările de la dosar, efectuate de SRI, nu au mai fost considerate materiale de probă, printr-o decizie a Curții Constituționale.

Afaceristul Ion Iordache, care a negat, în ultimii ani, că este cel care controlează firma Ydail, dar a recunoscut în precampania electorală, când a fost dat de gol de liderul PNL, Dan Vîlceanu, este campion la contracte cu statul. Printr-o altă firmă pe care o deține, Greenadel Prod, aîncheiat aproape 1.000 de contracte cu primării din județul Gorj, care au cumpărat de la societatea senatorului, de la biscuiți, bomboane și becuri, la aspiratoare și șampanie. Iordache, fost buldozerist înainte de a intra în afaceri, este cel mai bogat parlamentar de Gorj, declarația de avere a acestuia fiind înșirată pe 11 pagini, din care 7 doar cu terenuri, cum am arătat aici.

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here