Magistrala de gaz, spartă de un utilaj, în timpul asfaltării. Alimentarea, oprită

0
241

Magistrala de gaze, care alimentează zona Victoriei din municipiul Târgu Jiu, a fost spartă, în timpul lucrărilor de frezare a asfaltului. O conductă transversală a fost fisurată de utilajul care îndepărta bitumul vechi. Reprezentanții societății Edilitara au solicitat intervenția Distrigaz, echipa ajunsă la locul incidentului oprind alimentarea cartierului. La locul accidentului au fost chemați și pompierii. ”In urma lucrărilor care se efectueaza a fost fisurata o conducta de gaze. La fata locului s-au deplasat echipaje din cadrul Detasamentului de Pompieri Tg-Jiu care au asigurat masuri de protectie specifice, iar la fata locului a ajuns si o echipa de reparații aparținând furnizorului de gaze. A fost oprita alimentarea cu gaze si nu mai este niciun pericol in acest moment”, a transmis Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
Conducerea societății care efectuează lucrările, Edilitara, spune că este vorba de vechea magistrală, cu o vechime de zeci de ani, care este încă funcțională, deși a fost introdusă o nouă rețea, aceasta din urmă fiind în probe. ”Zona în care conducta veche de gaze a fost spartă este situată în proximitatea statuii lui Sergiu Nicolaescu. Frezarea stratului de asfalt s-a realizat conform standardelor, la o adâncime de 4-5 cm. Conducta respectivă, conform normativelor, ar fi trebuit să se afle la o adâncime de minim 90 cm față de suprafața carosabilă”, a anunțat Adrian Dăianu, directorul Edilitara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here