Primarul din Rovinari, socrul și partenerii de afaceri, trimiși în judecată. 5,5 milioane euro, confiscate inculpaților

0
2858

Primarul din Rovinari, socrul acestuia, un afacerist din Ilfov și alte două persoane au fost trimiși în judecată, de procurorii Parchetului European, într-un dosar în care sunt acuzați că au obținut ilegal peste 3 milioane de euro, din fondurile europene destinate dezvoltării Deltei Dunării.
Anchetatorii au înaintat dosarul către Tribunalul București, înaintea sărbătorilor de Crăciun. Tot atunci, au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în legătură cu fapte ce intră în competența acestei instituții și care vizează fapte de natură penală, depistate în cursul cercetărilor, în dosarul ITI Delta Dunării.
„La 19 decembrie 2022, Parchetul European (EPPO) din România a trimis un dosar penal Tribunalului București, în care cinci persoane și patru companii au fost puse sub acuzare pentru participare la o organizație criminală pentru a obține în mod fraudulos peste 3 milioane de euro în UE, fonduri pentru dezvoltarea Deltei Dunării. Acuzațiile împotriva inculpaților includ folosirea de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea ilegală de fonduri de la bugetul UE; si modificarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor”, se arată într-un comunicat emis de EPPO.

Anchetatorii au confiscat echipamente grele și imobile, toate în valoare totală de 5 milioane EUR, precum și 500.000 EURO. În plus, a fost stabilită o cauțiune pentru trei dintre inculpați, în valoare totală de 1,7 milioane de euro.
Despre ilegalitățile descoperite de procurorii Parchetului European, în timpul anchetei, presafarastapani.ro a prezentat în exclusivitate, pe larg, AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here