Șeful de la Urbanism, din Primăria Tg Jiu, scos de sub control judiciar. Instanța a anulat măsura

0
649

Instanța a anulat măsura controlului judiciar, dispusă împotriva șefului de la Urbanism, din Primăria Târgu Jiu. Răzvan Retezeanu se afla sub control judiciar, din data de 19 octombrie, măsura fiind luată atunci, pentru 60 de zile, în dosarul în care acesta este cercetat pentru abuz în serviciu și în care anchetatorii l-au reținut, în data de 20 octombrie, pentru 24 de ore. Retezeanu a contestat măsura controlului judiciar, iar „Revocă măsura controlului judiciar, dispusă față de petent prin ordonanța din data de 19.10.2022, adoptată în dosarul nr 301/P/2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Cheltuielile de judecată rămân în sarcina statului. Definitivă”, se arată în încheierea instanței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here